GANDITORUL DE LA HAMANGIA

Statuete realizate după cele originale descoperite în 1956, în necropola din Hamangia. Ansamblul este compus din două piese reprezentând "gânditorul și femeia lui".


Înălțime: 90 mm

Culoare: Cupru

 

Protejarea mediului este foarte importantă pentru noi, de aceea produselenoastre sunt confecționate într-o manieră care să genereze zero impact negativ asupra naturii. La crearea produselor folosim PLA, un material obținut din resurse naturale regenerabile și utilizăm tehnologie de ultimă generație alimentată cu energia solară.

149,00 RON
fără cost transport

La fel ca statuia Glykon, "Gânditorul de la Hamangia" este o descoperire unică în lume. Gânditorul de la Hamangia este de fapt un ansamblu statuar format din două piese, gânditorul și femeia lui, vechi de mai bine de 5000 de ani, descoperite în necropola de la Cernavodă, jud. Constanța, aparținând culturii Hamangia. Spre deosebire de alte statuete ceramice aparținând aceleași culturi, Gânditorul de la Hamangia este modelat cu precizie, trăsăturile capului și ale feței fiind stilizate într-o geometrie triunghiulară care îi conferă expresivitate. Se presupune că statuetele ar reprezenta zeități ale vegetației.

Cultura Hamangia, denumită astfel după vechiul sat Hamagia, astăzi satul Baia (jud. Tulcea), s-a dezvoltat în mileniile VI-V î.e.n. pe teritoriul Dobrogei, extinzându-se mai apoi, într-o fază târzie în zona Varna-Burgas. Hamangia reprezintă cea mai veche cultură neolitică cunoscută până acum pe teritoriul Dobrogei.