Farul Regelui Carol I aflat în incinta Portului Constanța a fost inaugurat în 1909, acesta preluând ștafeta de la bătrânul Far Genovez de pe Faleza Constanței. Construit sub egida primului rege al României căruia îi poartă numele, farul de formă octogonală se înalță mândru la 21,75m deasupra nivelului mării, reprezentând la acea vreme, una dintre cele mai moderne construcții din categoria sa. Farul Carol I este montat pe un turn de piatră ce poartă decorat înspre mare cu efigia regelui, iar pe partea opusă cu bustul împăratului Traian.
Imaginile de arhivă după care a fost realizat acest model ne prezintă și inscripția de pe laterala turnului de piatră:
"Portul Constanța
Mărit și apărat de valurile mării
sub domnia regelui
Carol I"