Portul Constanța la începutul veacului XX

La începutul veacului XX, Portul Constanța era în plină dezvoltare. Sub îndrumarea și după planurile inginerului Anghel Saligny se construiau silozurile de cereale și se extindea  și se moderniza portul. Mărfurile veneau și plecau din portul Constanța către toate colțurile lumii.

Iată cum descrie Ion Adam, în 1908, toată această frenezie:

''Cheiurile mișună de încrucișarea hamalilor, cari se primenesc ca într'o întrecere, unii ducându-se cu poveri de pe mal, iar alții întorcându-se cu sacii goi pe mână. Punțile înşirate între tărm și vapoare, duduie și se îndoaie, scârțâind sub şirurile acestor flămânzi, care vin şi se duc în aceeaşi încrucișare de muncă şi sârguință.

Vezi spinări încovoiate, grumaji aprinşi de sudoare, frunți încrețite de năduf, trupuri încordate în felurite înfăţişări şi reflexe, după cum prinzi din mers pe aceşti furnicari ai portului.

Vapoarele negre şi grele, stau trândave de-alungul cheiurilor, ghiftuite de-atâta încărcătură. În zarva chemărilor și a strigătelor în toate limbile, zdrăngăne ancorele căzute şi arcurile întinse.

Trenurile încărcate vin ca să ia locul celor care scot vagoanele deșarte, ferindu-se în de ele numai prin semne de fanioane şi şuerături stridente.

Peste toată această trudă şi biruință, se ridică soarele de dimineață, potolit din vâlvătăile răsăritului. În mijlocul portului, ca o strajă neclintită, stă turnat , ''Încrucişătorul Elisabeta'', care stăpâneşte solemn toată raza, priveghind cu încredere la înconjor, ca la tezaurul neamului nostru. Mai la o parte, îşi însăilează pe perspectivă catargele şi mulțimea frânghiilor, ''Bricul Mircea'', mai visător şi mai încercat, în aprinderea de raze.

In pâlpâitul de lumină şi de linişte, toată cuprinderea, până unde pot învinge ochii, între farul Tuzla care albeşte în depărtările nisipoase și până ici la cingătoarea de piatră, care a robit pentru vecie apele portului,

nimic nu tulbură fața lucie a mărei, așternută într'o pace şi seninătate de somn împăcat.

Resfrângerile soarelui de sus se oglindesc în mare, tremurând pe unda sclipită o punte de argint topit, care se trage de sub orizont până la mal.

Marea rămâne înainte domolită şi imensă.

Golful deschis în larg ca pentru o îmbrățișare proiectează oraşul în oglinda apei străvezii, pe când digul de piatră înfruntă marea ca un braț îndrăznet, proptit în bătaia elementelor. Departe, pe zarea din față, o barcă singuratică îşi leagănă pânza moartă pe fața de opal. Prin jocul luminos de deasupra, se'nseamnă sborul legănat al pescăruşilor albi.

Ochiul desprins de pe razimul orizonturilor prea ferite, se lasă ca pentru odihnă, pe un vapor care iese din port. Privirile se pierd așa în urmă mărire îndelungată, tinându-se ca de-un tovarăş de coloana frântă de fum, până ce vaporul se cufundă cu totul în orizont ca un gând ostenit.

Tremurile care se încrucișează pe lungul cheiurilor, pufnesc şi chiuie, crâșnind strident pe șinile întortochiate. Bogățiile se împrumută în de ele, se ia și se dă, se'ncarcă și se descarcă, în aceiași

pripă şi zarvă, cu aceleaşi strigăte şi duduituri de punti, în primenirea viermătului care munceşte şi asudă.

Activitatea se împarte cu înfrigurare. De toate laturile cheiurilor străjuesc vapoarele acostate, legate de țărm cu odgoane întinse.

La cheiul vechiu descărca un vapor cărbuni. Namila neagră, înlănţuită, se întuneca și mai mult de praful ridicat din cărbuni. Oamenii cari lucrează pe bord sunt toţi numai un tăciune și din prăfuirea lor neagră, nu le roșesc decât ochii injectați. Cei care încarcă coşuri în podul vaporului, nu se mai cunosc decât în mişcări, în înourarea continuă a prafului răscolit. Macaralele smuncesc din pântecele desfăcut al vaporului, mănunchiuri enorme de coșuri pline pe care le aruncă la mal, zângănindu-și lanțurile. S'ar părea că scot cu cârligele lor focul și răutatea din măruntaiele aprinse ale monstrului, ca să-l ușureze de năduful încărcăturei.

Pe cheiul din față se înalță piramidele negre cu sclipiri unsuroase de cărbuni descărcați.

La capul portului masiv, un vapor german aruncă pe mal ca în batjocură baloturi de marfă care se rostogolesc greoaie în toate părțile. O corabie turcească încarcă scânduri de brad. Pe bordul unui vapor italian, gata de plecare, s'au încărcat boi care se'ncurcă în coarne, mișcându-și capetele în bătaia soarelui. Dealungul cheiurilor dela portul nou, stau însirate vapoarele care încarcă bucate. Unele sunt afundate de tot în apă, ghiftuite de atâta povară, pe când cele care sunt mai goale, se'nalță negre și nesfârsite, de parcă ar iesi din unde. Porumbul vărsat pe pâlniile podurilor de încărcare țurue în valuri inervante, aprinzându-și în curgere coama de aur. Un hamal care n'apucase bine de gura sacului, când venea pe punte scapă cu mâna de-un colt și în treacăt curge în mare un val galben de porumb resfirat. Paguba aceasta nu emoționează pe nimeni, căci de toate părțile s'aud șuruituri de risipă, în goana și graba încărcatului. Cheiul tot e o împrăștiare de grăunțe amestecate și călcate, de pe care zboară stoluri întunecate de ciori și vrăbii sătule.

Când vezi părăduirea aceasta neluată în seamă, te gândesti fără să vrai la truda și grija dela țară, unde babele și copiii spicuiesc cu firul și curăță grâul în palme, culegând și firele răslețite de pe jos. În îngramădirea magazilor pline și a vagoanelor încărcate, unde rizicul si jocul piețelor, îmbogățesc sau sărăcesc pe armatori dintr'o întorsătură, nu se mai uită nimeni la câțiva saci risipiti.

Rătăcesc în lungul cheiurilor strecurându-mă printre vagoane și movile de bucate și mărfuri, trecând înainte pe ultima margine a portului dinspre zăgazuri. Marea tace toropită, întinzându-se la soare leneșă și împăcată. În afară de încrucișarea și frământarea acestei vieți, nu s'aude nimica din încadrarea aspră și uscată a portului.

Dinafara mărei, din larg, vine ca o amuțire de cimitir, singurătatea și pustiul de pe ape.

Pe digul dela poarta radei, pescuesc cu undița băeți nebunatici de tătari și bătrâni nevolnici, care clipocesc a somn. Se văd la răstimpuri, cum storile unditilor, întorc prin aer, în bătaia soarelui, cercuri de argint sclipit cu vreo scrumbie prinsă și aruncată pe mal. Guvizii lacomi și moi, se văd și ei atârnând de capătul undițelor, înfiorându-se în cercuri tremurate. Sclipesc pe rând în baterea soarelui, calcani și limbi lătărețe, care se sbat ca niște pălmuiri în aer. Un grec vioi scoate cu plasa aterine. Când nimerește să țină calea vreun stol mai des, ridică în sus plasa încărcată, care se rotunjește de pescuți, ca o pungă enormă plină cu băncuți de argint.

Cu întărirea soarelui, încep a foi prin bazinul portului delfinii flămanzi. Nu li se vede din apă decât îndoitura grasă a cefei, în opintirea lor la fund după hrană. Vânatorii aceștia nesătui, strică cheful pescarilor cu undița, căci pe unde trec ei svântează scrumbiile. Un bătrân cu undița amenință invaziunea aceasta neașteptată: -Ho, berbecilor.

Delfinii dau busna de pretutindeni, s'afundă și-și îndoaie trupul, s'encrucișează și se grămădesc ca

într'o burdușire de șagă.

Pescărușii albi și delicați se strigă din toate părțile, cârâe ascuțit a bătaie, strângându-se în pâlcuri pe deasupra delfinilor care s'afundă.

Războiul se deschide disperat, dar pe când pescărușii fac numai gălăgie și jinduesc la prada bogată ce li se arată, delfinii nepăsători și dolofani se dau de-a tumba, oglindindu-și ceafa în bătaia soarelui.

M'am ridicat pe culmea zăgazului celui mare, din fața mărei și-am luat-o așa în lung, înspre farul din cap.

Marea respira domol, ca într'un somn toropit, lingând în neștire cu unda, prispa blocurilor năpădite de scoici. Orizontul se desfașurà ca sub o cupolă largă de lumină și albastru.

Dela far dacă te întorci cu ochii înspre țărm, îți înverzește în priviri, sprinceana viilor adumbrite. Dedesubtul malului se desvelește stațiunea de petrol, cu rezervoarele enorme și turtite, care zac sub soare, ca niște țeste pline de minte.

La cheiul portului de-acolo, încarcă un vapor petrol. Tuburile conductelor se lasă înspre debarcader, ca miște artere înțesate, prin care se scurge vlaga pământului nostru.

Ochii urmărind țărmul tot la dreapta, dai de scheletul uriaș al silozurilor care se construesc, împiedecându-te pe urme în schele și macarale, cu îngrămădire de pontoane și vapoare de lucru.

Tunelul înegreste în coapsa malului ca o gură de întuneric.

Orașul se schițează pe promontorul lui, într'un miraj de lumina și scăpărare.

În port aceeași mișcare și goană, cu scrâșnitul strident al vagoanelor trase, cu flueratul mașinilor și semnele mistice ale fanioanelor care îndrumează.

În truda și sforțarea aceasta extraordinară, se făurește începutul unei avuții, care trebue să încoroneze speranțele de bine, ale unui popor tânăr.''

Ion Adam, Constanța Pitorească, Ed. Minerva, 1908

Foto: Gheorghe Stănescu, Dobrogea, istorie în imagini, Ed. Steaua Nordului, 2008