Istoria numelui cetății Tomis dincolo de mit și legendă 

Am văzut în articolul anterior explicația mitologică a numelui anticei cetăți a Tomisului de pe țărmul Mării Negre așa cum ne-o relatează și poetul Ovidiu în scrierile sale. Dar dincolo de legendă, ``se impune o căutare atentă a documentelor și acolo unde lipsește slova scrisă, să dăm cuvântul arheologiei`` după cum bine spune prof. univ. Adrian Rădulescu, reputat arheolog și cel care a condus Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța mai bine de trei decenii.

``Cele mai vechi urme arheologice de pe teritoriul orașului actual Constanța datează din epoca neolitică(5500-2200 î.e.n.) și au fost descoperite în preajma lacului Tăbăcăriei: fragmente ceramice și unelte(lame prelungi, răzuitoare și așchii de silex) care aparțin culturii Gumelnița-a doua jumătate a mileniului IV și începutul celui de al III-lea î.e.n.

De asemenea epoca metalelor și îndeosebi cea a bronzului(2200-1200 î.e.n.) este marcată în vatra orașului de un depozit de unelte găsite în anul 1966 în cartierul industrial Palas. Ele se compun din 38 de piese(celturi-topoare-seceri, un vârf de cuțit și turte de bronz). Trăsăturile lor tehnice vădesc influențe intra și extracarpatice, dar au și unele analogii cu regiunile nord-vest caucaziene. (...)

Dar civilizația de pe țărmul românesc al Mării Negre nu se lasă deslușită numai pe baza izvoarelor arheologice ci și a celor scrise, care încep să facă referiri la fapte petrecute încă din secolul VII î.e.n.(...)

La mijlocul secolului VI î.e.n. Tomisul exista.(n.r. -o spun dovezile arheologice). Neîndoios, purta acest nume. Există chiar monede bătute apoi în atelierele sale cu chipul simbolic al întemeietorului legendar Tomos. (...)

Deși a fost fondat la mijlocul secolului al VI-lea î.e.n., numele său este întâlnit pentru prima oară în izvoarele literare în cadrul unui eveniment petrecut în sec. al III-lea cu ocazia războiului purtat cu coaliția histro-callatiană împotriva Bizanțului. În epoca greacă și mai târziu în cea romană, izvoarele îl numesc Tomeos, Tomoi, Tomoe, Tomeis, însă formele de bază cele mai frecvent întrebuințate sunt Tomis și Tomi.

Etimologia toponimului a fost interpretată ca fiind ori de origine greacă, ori tracică-deci geto-dacică. Potrivit primei ipoteze, toponimul ar fi o variantă a unor cuvinte elene, al căror sens se referă la forma parcă decupată, tăiată, a țărmului înalt în care se configurează promontoriul tomitan.

Cât privește cea de a doua origine, cea geto-dacică, ea derivă din cuvintele tracice Tomaros, Tumolos, ceea ce ar desemna noțiunea de înălțime, ridicătură. Se pare că se referă la forma proeminentă a promontoriului locuit de geto-daci cu mult înainte de venirea grecilor în sec. VI î.e.n.(...) Această a doua opinie se verifică și se confirmă prin săpăturile arheologice care demonstrează nu numai conlocuirea grecilor cu băștinașii, ci și anterioritatea acestora din urmă în peninsulă.

Izvoarele literare, inscripțiile în piatră sau cele de pe monede ni-l fac cunoscut cu această denumire până târziu în primele decenii ale sec. al VII-lea e.n. Paralel, însă, găsim alături de numele Tomis sau Tomi și o altă denumire din sec. al VI-lea e.n. pe cea de Constantiana.``

Ovidiu la Pontul Euxin, Adrian Rădulescu, Editura Sport-Turism, București, 1981