Dobrogea acum două mii de ani în descrierea lui Ovidius Publius Naso

Dobrogea, tărâmul de la capătul Imperiului Roman, pe țărmul vestic al Pontului Euxin ne apare ca un ținut al stihiilor naturii, plin de pericole neașteptate și de neprevăzut. Iată cum ne-o descrie Ovidius Publius Naso, poetul latin exilat la Tomis, în scrierile sale:

"...Şi tu acuma vrei

Ca leacurile tale să-mi izgonească mie

Din inimă durerea exilului amar?

Mai bine voi să nu-mi fiţi aşa de dragi prieteni,

Ca eu de lipsa voastră să sufăr mai puțin!

Măcar, gonit din ţara în care mă născusem,

Să fi avut eu parte de-un loc mai omenos!

Dar nu! În fundul lumii eu zac, pe malul mării,

În veşnică zăpadă de-a pururi îmbrăcat.

Nici pomi nu cresc pe-aice, nici vița cea de vie;

Stejari la munte, sălcii pe maluri nu-nverzesc.

De laudă nici marea nu este: fără soare,

In veci de-un vînt sălbatic noianu-i vînzolit.

Oriunde-ntorci privirea, paragină-i pămîntul,

Cîmpie fără margini şi fără de stăpîn!

Din dreapta şi din stînga pîndeşte-un dùşman groaznic:

De-a lui vecinătate tot locu-i spăimîntat.

Bistonicele suliţi împroaşcă dintr-o parte,

Din cealaltă sarmații aruncă-a' lor săgeți.

Şi-acuma hai şi spune-mi ce oameni din vechime

Au suferit surghiunul cu suflet de bărbat!"

Fragment din Ponticele, Cartea I, Scrisoarea a III-a, de Ovidius Publius Naso în traducerea lui Teodor Naum.

În imagine este Piața Independenței din Constanța, actuala Piață Ovidiu, cu statuia lui Ovidius în plin plan, fotografiată de Anatole Magrin la sfârșitul secolului XIX.