Cu vaporul la Constantinopol...

"Vaporul pleacă din Constanța noaptea... De cu sară era liniște și semne de călătorie bună. Escursiunea pusă la cale, se vestia cu sorți fericiţi. Bucuria și nerăbdarea cuprinsese ca un fior de înfrățire, pe toți cei hotărâți la drum.

Sirena vaporului șueră primul semnal de plecare.

Nava de pasageri "Împăratul Traian" construită în anul 1906, Colecția Marian Moșneagu

Pe povârnișul stradei care coboară în port, se lasă la vale grupe vesele de curioși, cari vor să vadă cum se desprinde bastimentul de cheiu, noaptea. Prin şivoaele acestea de lume nepăsătoare, își fac loc mai grăbiți, călătorii orientali întârziați, cari dau buzna prin mulțime, de frică să nu rămâie pe mal. Trasurile trec sgomotoase și destinate, cu pasageri străini, cari abia se văd de după geamantanele îngrămădite. Drumul pe jos, cu trecerea peste șinele căei ferate şi strecurarea printre vagoanele răslețite pe linie, se face anevoie si cu plictiseală prin întuneric, După ce te vezi scăpat și de printre clădirile vămei şi ajuns pe debarcaderul înecat de lumină, respiri mai ușurat şi mai voios.

Lumea furnică în toate părțile. S'aud strigătele hamalilor și comandele de pe punte. Vaporul alb și măreţ, se lungește nesfârşit în fața digului, privind par că mulțimea adunată prin lumina ferestruilor nenumărate. Puntea e inundată de capete și mișcare.

Sus, pe catarge, ard becurile electrice, ca niște stele căzute, și'n noapte s'aud fluturând stegulețele ascunse de întuneric.

Sirena dă al doilea semnal de plecare.

Pe punte se schimbă urări voioase și sărutări de despărțire. Întunericul de mare umed, cade greu și rece din toate părțile și te'nvăluie ca o mantie plouată. Stelele timide se văd clipind pe cer, în înfiorări tremurate, înecate şi ele de jilăviala nopții..

Lumea care nu pleacă, se dă jos din vapor, pe podul care se clatină, pe când fericiții rămași pe punte, flutură din batiste şi se încearcă să mai spună câte-o vorbă cunoscuților de pe cheiu.

S'aude şi al treilea semnal al sirenei.

Podul greu, care leagă vaporul de tărm, se trage pe mal huruind sdruncinat, pe când helicele încep a bate în apă, ridicând forfote de spumă.

Namila uriașă, lungă cât cheiul îşi clatină luminile ferestrelor şi se întoarce albă şi greoaie, în rada răscolită de fierberea undelor.

Luminile dela catarge clipesc ca nişte gene tremurate. Comandele de pe punte vuesc în noapte,

până când s'aude un zuruit sgomotos de lant tras, cu care se ridică ancora uriaşă. Monstrul cel

alb şi cu ochi mulți, se depărtează, ferindu-se de ţărm şi pătrunzând în noaptea neagră. Luminile ferestrelor şi clipirile catargelor, dau vaporului feeria unui palat care pluteşte pe valuri. Oamenii de pe punte, abia se mai ghicesc cum flutură din batiste,

Vaporul se micșorează de departe și s'afundă tot mai mult în întuneric până nu i se mai văd decât luminile pălite. Lumea curioasă, împrăștiată în lungul cheiului, petrece din ochi luminile din fundul orizontului și nu se'ndură să plece. Unii aleargă după umbra vaporului, până la capătul digului, afară la ultimul far.

Carte poștală, Editura Ad. Maier & D. Stern București 

Am lasat Constanta in urmă, ştearsă tot mai mult de umbrele întunericului, pe când vaporul care-și luase viteza de cursă, ne ducea înfuriat pe spinarea lui sborșită, de ai fi crezut că suntem în cârca unui uriaș nebun, care trecea prin adânc în picioare.

În urma monstrului nostru gonit, marea rămânea bătută ți frământată, ca un torent înspumat trecut prin scocul larg al unei mori din alte vremuri.''

Fragment din Constanța Pitorească cu împrejurimile ei, călăuză descriptivă cu ilustrații, publicată de Ioan Adam în 1908, editura Minerva

Carte poștală, Editura Ad. Maier & D. Stern București