Zbuciumata istorie a Statuii Reginei Maria din Balcic

 POVESTEA STATUILOR REGALE DIN DOBROGEA DE SUD, REPATRIATE ÎN TOAMNA ANULUI 1940

Istoria statuii regale a Reginei Maria de la Balcic este mai puțin cunoscută, și mai puțini știu ce s-a întâmplat cu aceasta după 1940. Sculptura a fost comandată de populația locală a Balcicului, în perioada când acesta se afla sub administrația românească. După pierderea Cadrilaterului, în toamna anului 1940, statuia, alături de alte opere istorice, arheologice și de artă a fost repatriată, poposind la  Constanța. 

Bustul Reginei Maria a fost depozitat, alături de alte sculpturi, în beciurile Primăriei Constanța și, mai apoi, în beciul Muzeului "Ion Jalea", fiind repus pe soclu în noiembrie 2020. 

România Mare a cunoscut între 1921-1940 o perioadă deosebit de amplă de modernizare și dezvoltare sub toate aspectele, procese care s-au produs și în Dobrogea și, implicit, în sudul acesteia – Cadrilaterul. Într-o scriere de epocă se arăta: 

"Din punct de vedere economic, Cadrilaterul înregistrase un avânt pe care niciodată nu l-ar fi  cunoscut dacă continua să vegeteze sub administrația bulgară, pentru care Cadrilaterul nu era decât o provincie excentrică.  România primise în 1913 o provincie deșertică, fără drumuri de fier și șosele, cu imense întinderi de pământ sterp, cu mizerabile bordeie turcești și tătărești. În 27 de ani de regim românesc, provincia a devenit înfloritoare. Apăruseră noi localități, satele sărăcăcioase se transformaseră peste noapte și în locul bordeielor din 1913 apăruseră casele impozante ale coloniștilor. Căi ferate și șosele, poduri și lucrări de artă, edificii administrative moderne, biserici și școli apăruseră peste tot. Dezvoltarea orașelor era și mai evidentă. Bazargicul crescuse de la 17 000 de locuitori la 24 000, în timp ce Balcic, dintr-un simplu oraș de pescari, devenise un oraș cu sute de vile, care primea în sezon estival zeci de mii de turiști veniți din toate colțurile țării, precum și din străinătate. Portul Balcic se afla în construcție, iar cel de la Cavarna se proiectase deja. Stepele fuseseră defrișate și viața la sate cunoscuse o prosperitate fără precedent, mai ales după introducerea industriei agricole. Și să nu se creadă că realizările acestui regim erau rezervate doar românilor. Din contră, bulgarii și turcii profitaseră în egală măsură și, în momentul cedării Cadrilaterului, România transmisese Bulgariei o populație rurală cu mult mai bogată și mai robustă decât cea care locuise pe teritoriul bulgăresc"(Constantin Tudor, Administrația românească în Cadrilater (1913-1940), Editura Agora, Călărași)

Mai mult decât orice altă personalitate a vremii, Regina Maria a României avea să-și lege în mod indisolubil numele de Balcic, această mică așezare de pescari, care peste ani și chiar și acum, la zeci de ani de la trecerea sa în neființă, a rămas în conștiința contemporanilor ca "Balcicul Reginei Maria". 

Regina avea să-și construiască aici un paradis, chiar și efemer – vila Tenha Yuvah, unde Majestatea Sa strânsese multe obiecte dragi, care reprezentau esența gustului și stilului pe care și-l formase de-a lungul vieții. Așa cum arăta istoricul Diana Mandache, "Balcicul avea să devină un imago mundi al Reginei, iar reședința Tenha Yuvah reprezenta centrul lumii".

În 1932, Regina și-a petrecut o mai lungă perioadă de timp (luna iunie) la Balcic, înconjurată de oficialii locali și de poporul care o iubea atât de mult. Cam în aceeași perioadă a apărut o inițiativă locală de a comanda un bust al Reginei, ce urma să fie amplasat în orașul Balcic, ca un omagiu adus Suveranei ce se îngrijise de creșterea acestei așezări. În acest sens, în revista "Cele trei Crișuri", secțiunea Noutățile Zilei, se făcea următoarea mențiune: "Din inițiativa D-lui dr. Av. Stere, Prefectul Județului Caliacra, și a D-lui O. Moșescu, deputat, s-a constituit un comitet de inițiativă pentru ridicarea unui bust M.S. Regina Maria la Balcic, care va fi așezat în piața din fața Primăriei, cu vedere spre mare'' . Cu realizarea acestei lucrări a fost însărcinat sculptorul Oscar Han , care era deja cunoscut în epocă pentru preocupările sale portretistice.

Nu se cunosc până în prezent detalii privind încheierea contractului și a lucrărilor de realizare și amplasare, dar se știe cu siguranță că în vara anului 1933 lucrarea fusese finalizată și urma să fie amplasată în fața Primăriei Balcic. În acest context, o știre furnizată de revista "Cele trei Crișuri" este relevantă pentru momentul ales: " La 2 iulie se va dezveli la Balcic, bustul de bronz al M.S. Regina Maria"

Bustul Reginei a fost executat din bronz, iar Majestatea Sa apare reprezentată purtând una dintre diademele foarte dragi ei, este vorba de tiara cu 22 de de diamante, pe care suverana o primise de la mama sa, Marea ducesă Maria Alexandrovna. Regina Maria purta această bijuterie extrem de scumpă (în anul 1900 bijuteria era evaluată la 500 000 franci) la marile reuniuni ale familiilor regale europene, purtarea tiarelor fiind impusă de protocol și etichetă ca obligatorii pentru recepții, baluri, spectacole de operă sau teatru.

Pentru expunerea bustului în piața centrală a Balcicului, autoritățile locale sau îngrijit de realizarea unui soclu înalt din granit, amplasat pe strada Mircea cel Bătrân, colț cu bulevardul Regina Maria. Se prea poate ca festivitatea de dezvelire a bustului să fi fost organizată de autoritățile locale în toamna aceluiași an, cu puțin timp înainte ca Suverana să împlinească vârsta de 58 de ani, ca un omagiu adus acesteia, căci în presa vremi am identificat ecouri ale manifestărilor dedicate acestui eveniment:

"M.S. Regina Maria și-a serbat nașterea. A fost un prilej pentru poporul nostru, cu al cărei suflet și aspirații Majestatea Sa s-a identificat atât de deplin și care, alături de Regele Întregitor de neam, a contribuit cu atâta râvnă la isbânda idealurilor lui, să-și exprime încă o dată sentimentele de afecție și gratitudine"(Cele trei Crișuri", anul XIV, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1933)

Ridicat din grija și cu efortul comunității Balcic, monumentul avea să cunoască însă o soartă vitregă, pentru că așa cum se întâmplă adeseori în istorie, simbolurile sunt primele care cad pradă distrugerii și uitării.

În 1940, România avea să cunoască poate cea mai neagră perioadă din existența sa statală – rapturile teritoriale din vara anului 1940. După ce Rusia sovietică a anexat Basarabia, iar prin Dictatul de la Viena (30 august) ne-a fost smuls Ardealul, Bulgaria a considerat oportun să se folosească de împrejurările existente pentru a tranșa în favoarea ei, mai veche dispută legată de graniță, pe care o avea cu România. Tot mai izolată pe plan internațional, țara noastră a fost supusă unor puternice presiuni revizioniste manifestate de Ungaria și Bulgaria, care se bucurau de susținerea Germaniei naziste și a Italiei fasciste. În urma conferinței româno-bulgare de la Craiova, se ajunge la un acord de principiu, în urma căruia România ceda Bulgariei întregul Cadrilater, în granițele sale din 1913. În urma acceptului primit de la Consiliul de Coroană din 24 august 1940, cele două delegații au finalizat negocierile la 7 septembrie 1940, când s-a semnat Tratatul de la Craiova, ce conținea șapte articole și un protocol referitor la aplicarea articolului I, privind stabilirea granițelor dintre cele două state.

România ceda astfel 7 412 kmp și aproximativ 360 000 de locuitori, tratatul prevăzând și un schimb de populație, respectiv 65 000 de bulgari la nord de noua frontieră și 110 000 de români la sud de aceasta aveau să fie transmutați. Evacuarea teritoriului cedat a început încă din curs lunii august, predarea oficială realizându-se însă în intervalul 20 septembrie - 1 octombrie 1940.

În aceste condiții s-a pus imediat problema evacuării bunurilor culturale din acest teritoriu, discuțiile fiind purtate de către autoritățile centrale – Ministerul Cultelor și Artelor – cu primăriile și prefecturile din teritoriu. Astfel, la 21 august 1940, directorul Muzeului Șimu, pictorul Marius Bunescu, a fost însărcinat de ministrul de resort cu cercetarea și evaluarea "colecțiilor și clădirilor de artă, aflate pe teritoriul județelor Caliacra și Durostor.

Primăria orașului Balcic transmitea la rândul său, către Ministrul Cultelor și Artelor, un raport și un inventar al bunurilor Muzeului Balcic, din care aflăm:

"Avem onoarea a vă înainta alăturat copie după inventarul Muzeului Comunal al acestui oraș, cu rugămintea să binevoiți a cunoaște că întregul inventar al acestui muzeu a fost evacuat și transportat cu vaporul la Constanța. Clădirea muzeului, parter și etaj, a fost evaluată la lei 5 000 000 (cinci milioane)- Monumente: 1). Bustul în bronz al Reginei Maria, de sculptorul Oscar Han, așezat pe soclu de granit pe strada Mircea cel Bătrân colț cu Bld. Maria; 2). Bustul profesorului Murgoci, de sculptorul Storck, așezat în curtea Gimnaziului Industrial care-i poartă numele.- Primul, împreună cu piața din jur se evaluează la lei 400 000 (patru sute mii), iar al doilea la lei 100 000 (una sută mii). Obiectele de artă ale Muzeului n-au fost evaluate încă".

Pe marginea documentului primit, cineva din cadrul Ministerului a adnotat în dreptul bustului Reginei Maria "se va muta la Palatul Balcic", iar cu privire la celălalt monument se specifica "se va îmbarca pentru Constanța".

Din toamna anului 1940, documentele vremii tac sau oferă prea puține informații cu privire la ce anume s-a întâmplat pe mai departe cu bustul Reginei Maria.

Statuia a fost adusă la Constanța foarte probabil în toamna anului 1940, alături de alte bunuri trimise de la Palatul Regal de la Balcic, așa cum atestă un document extras din Fondul Direcției Navigației Maritime:

"În conformitate cu ordinul telefonic al Casei Regale – Secretariatul General – prin care aprobă depozitarea obiectelor sosite cu s.s. "Oituz" în Pavilionul Regal de pe dig. Am onoarea a vă ruga să binevoiți a dispune să se pună la dispoziție camerile necesare pentru executarea ordinului primit''.

Pe marginea acestui document trimis Direcțiunii Porturilor Maritime Constanța, de către comandatul yahtului regal "Luceafărul", Lt. Comandor Prossinagg Carol, apare următoare notiță scrisă de mână:

"Am onoarea a vă referi că obiectele sosite de la Balcic s-au depozitat în garajul Pavilionului regal, precum și într-o magazie, în Pavilion nefiind loc din cauza trupei încazarmate în odăile de jos".

Așadar, dacă bustul Reginei Maria de la Balcic a fost inițial mutat la Palatul Balcic, este foarte probabil ca acesta să fi fost adus la Constanța împreună cu celelalte bunuri la începutul lunii septembrie 1940.

După știința noastră bustul nu a fost reamplasat la Constanța, iar într-un studiu dedicat statuilor Constanței vechi, cercetătorul Constantin Cheramidoglu nota, punând în valoare informații selectate din arhive locală:

"În anul 1949, se mai păstrau în beciurile primăriei Constanța și alte statui. În primul rând e vorba de statuia reginei Elisabeta, ce o reprezenta alături de muza cântând din harpă. Cealaltă era a reginei Maria, statuie ce fusese evacuată de la Balcic și firește, în noul context politic de după 1948, nu mai putea fi pusă pe soclu".

O altă informație prețioasă am regăsit-o în arhiva fostei Direcții a Monumentelor Istorice (DMI în epocă), care ne aduce importante lămuriri cu privire la soarta acestor statui; este vorba de adresa 12319/18 iulie 1951, trimisă de Comitetul pentru Așezăminte Culturale de pe lângă Consiliul de Miniștri, Direcției Generale a Artelor Plastice, Serviciul Muzee:

"Sfatul Popular al orașului Constanța, Secțiunea culturală, ne comunică cu Nr.11197/1951 că este în posesia a patru statui de bronz, în greutate totală de 600 kg., și anume: trei ale fostei familii regale și una a avocatului Ioan N. Roman. Vă rugăm să răspundeți direct Sfatului Popular dacă poate să dea altă întrebuințare materialului din care sunt executate, sau să le păstreze mai departe ca opere de artă".

Așadar, reprezentanții Sfatului Popular al orașului Constanța solicitau permisiunea de a topi aceste sculpturi și de a refolosi materialul. Din fericire, Academia Română, prin vocea academicianului Petre Constantinescu-Iași, a salvat aceste statui-simbol de la dispariție:

"Ca urmare la Adresa nr. 28476/1951 referitoare la cele 4 statui de bronz găsite în orașul Constanța, vă facem cunoscut că este necesar mai înainte de a se proceda la retopirea lor, să fie făcute prin Dvs. cercetări la fața locului, iar rezultatele obținute, cu aprecieri asupra valorii artistice ce prezintă acestea, să fie comunicate și Comisiei noastre. – Numai în urma acestor cercetări, se va putea decide."

Statuile, conform doamnei Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă Constanța, au zăcut o vreme îndelungată în beciurile Primăriei Constanța și, mai apoi în beciul Muzeului Ion Jalea, constituit în anul 1968, odată cu donația pe care artistul a făcut-o. Într-un articol de presă apărut în 2014, cunoscutul critic de artă specifica cu privire la soarta sculpturilor ce le reprezentau pe cele două suverane ale României – Regina Elisabeta și Regina Maria:

" Statuia (este vorba de statuia lui Carmen Sylva – n.n.) a ajuns în subsolul Muzeului Ion Jalea, neștiută de nimeni. În inventarele muzeului, statuia apărea ca <>. În acest fel, în inventarele muzeului nostru s-au adăpostit o serie de lucrări ca să supraviețuiască, precum statuia Reginei Elisabeta sau statuia Reginei Maria, de Oscar Han. Ca semn al ororilor prin care a trecut, statuia reginei avea în spate urmele unui glonț din cel de-Al Doilea Război Mondial. După 1990, am încercat să informăm opinia publică de existența acestei statui. Ea avea o gaură de glonț în spate, pe care a restaurat-o, benevol, colegul nostru de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Dan Ionescu."

Aceste prime măsuri de conservare și restaurare primară s-au executat în anul 1990, ambele statui fiind afectate de trecerea timpului și de păstrarea în condiții improprii. Dacă Regina Elisabeta, alături de muza cu harpă, și-a regăsit în 2013 locul pe faleza Cazinoului, privind în depărtare Marea sa iubită, abia în toamna acestui an(n.r. 2020)s-a reușit, tot prin eforturile doamnei Doina Păuleanu, repunerea pe soclu a bustului Reginei Maria. S-au împlinit, așadar, exact 80 de ani de la plecarea statuii în refugiu, un refugiu care a durat mult prea mult și care ne îndeamnă să ne reconsiderăm simbolurile naționale.

Sursă: Delia Roxana CORNEA, Analele Dobrogei, SeriaIII, 2020